Text de Cătălin Păduraru

Cînd vorbeşti despre vinurile sud-americane, primul nume care îţi vine în minte este Chile. Felia de pămînt dintre Anzi şi Pacific a ajuns să producă unele dintre cele mai dorite sticle din lume…

EXUBERANŢĂ SUD-AMERICANĂ?

Aşa cum se tot vorbeşte despre lupii tineri asiatici, cu referire la boom-ul economic din zonă, nici despre minunata Lume Nouă a vinurilor nu mai sînt de ajuns locurile comune. Se repetă la superlativ despre exuberanţa licorilor şi personajelor chiliene, însă, o dată ajunşi la faţa locului, surpriza e imensă. E adevărat, în comparaţie cu vinurile clasice europene, echilibrate şi rotunde, cele de aici sînt mult mai vivace, agresive chiar, cu multă culoare locală. Această culoare, însă, nu se regăseşte în temperamentul oamenilor, ba chiar dimpotrivă. Mitul exuberanţei sud-americane este lesne demontat de evidenţe în favoarea rigidităţii catolice dar şi a pragmatismului de sorginte germanică (aici s-au retras şi nemţii înfrînţi în 1945, dar şi cei eliminaţi de la putere în 1989).

Vinul este, aici, politică de stat, nu simplă efuziune agricolă. Deşi unul din nouă fructe vîndute în lume provine din Chile, sorţii au căzut pe vin, el fiind transformat în brand naţional. Vinul e brand şi în Franţa sau în Italia, numai că aici este vorba de cu totul altă filosofie. Cîtă vreme granzii europeni se întrec în mărci de lux şi “millesime”, în Chile producătorii văd vinul ca pe o recoltă netezaurizabilă, de consum. Totul e vin tînăr, de băut în următorii patru-cinci ani, cu greu vei găsi ediţii de colecţie sau probe pentru vinoteci sofisticate.

Dar ce vin, totuşi! Vinificatorii au ştiut să exploateze la maximum particularităţile climatice, de pildă alternanţa dintre căldura excesivă din timpul zilei şi frigul din timpul nopţii, prin care se evită supracoacerea boabelor, însă se reuşeşte o acumulare spectaculoasă de zaharuri naturale în bob. Vinificarea în stilul sec le va transforma în grade alcoolice, vinurile fiind destul de tari (14-15 %). Apoi, absenţa umezelii împiedică mucegăirea, strugurii păstrînd integral datele naturale de plecare, în special aromele şi culorile. Iar aceste date sînt legate şi de faptul că aici nu a ajuns filoxera, păstrîndu-se soiuri vechi şi aromate (de pildă, Carmenere, reprezentativ pentru văile Rapel şi Maule), care au cam dispărut din Europa. Inspiraţia unor cultivatori locali a făcut ca, începînd din 1851, să se importe din Franţa viţe de Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc, Malbec, Sauvignon Blanc şi Semillon, care s-au aclimatizat de minune. Oricum, pe limba de pămînt dintre Ocean şi munţi, sînt întruniţi destui factori pentru ca din bogăţia ciorchinilor să poată fi extrasă licoarea potrivită să pună sîngele în mişcare…

MISTICA VINULUI

Dincolo de degustările propriu-zise sau de comerţul cu vinuri, Chile a dezvoltat şi o veritabilă industrie paralelă, cea a turismului de vin, cu cele mai surprinzătoare articulaţii. Missiones de Rengo este, în acest sens, cel mai copleşitor exemplu. Pe locul şi în clădirea unei vechi mînăstiri de misionari fervenţi ai catolicismului, s-a petrecut o spectaculoasă reconversie, biserica şi anexele ei transformîndu-se în vinărie. Iar asta se întîmplă într-o ţară profund catolică, aproape dogmatică, în care, de pildă, divorţul a fost interzis pînă anul trecut. Totuşi, aici poţi vedea, acum, imense cruci din sticle pe locul fostului altar. La noi, aşa ceva ar fi considerat o blasfemie abominabilă, în Chile este o mişcare de marketing faţă de care nu protestează nimeni. Dincolo de latura turistică, cea oenologică este absolut remarcabilă în sine. Aici, găseşti vinuri în general tari, cu 14% alcool, extrem de aromate. Faimosul Carmenere are un buchet de mirodenii şi stejar teribil, Merlot excelează în note de cireşe, prune coapte, ciocolată şi cafea, iar Cabernet Sauvignon propune aroma de ciocolată şi pe cea de struguri copţi. Dar nu vorbim doar de vinuri roşii, ci şi de unele albe, la fel de impresionante, în special un Sauvignon Blanc cu note de fructul pasiunii şi de ierburi sau un Chardonnay Reserva, excelînd în note de banane, piersici şi vanilie.

Vina Mar reprezintă o altă zona fabuloasă pentru vin, graţie în special Văii Casablanca. Aici, în regiunea Valparaiso, viile sînt situate foarte aproape de Ocean, pe ansamblu condiţiile fiind similare cu cele din California. Apropierea de Pacific a avut consecinţe şi în partenerierea vinurilor locale cu peştele şi cu fructele de mare, restaurantele de aici mizînd pe această pereche expresivă în meniuri. Degustările se pot face, de aceea, în localuri care imită forma unei corăbii sau a unui yacht. Cupajul de Cabernet Sauvignon cu puţin Carmenere s-a impus şi la noi, obţinînd primul loc la marea degustare de profil din noiembrie trecut. E un vin cu taninuri catifelate, dezvăluind arome subtile de ciocolată, pămînt (!) şi fructe de pădure. Rubiniul Merlot de aici are, la rîndu-i, un buchet impresionant care îmbină arome de coacăze, cireşe negre, vanilie, scorţişoară, tutun, ciocolată neagră şi piper, cu note minerale.

DOGMA RESTAURANTULUI

În Chile, vinurile domină stilul de viaţă. Toată lumea pare să se priceapă la ele, dacă întrebi un taximetrist, de pildă, despre un restaurant, el te va întreba, în replică, despre ce fel de vin vrei să bei. O dată ajuns într-un local, chelnerul va sugera un meniu de vinuri, în funcţie de felurile de mîncare alese. Aici, se mănîncă ori peşte (din ocean sau, din rîurile interioare, somon sau păstrăv sălbatic – care costă cam cît … carasul la noi, sub 3 dolari americani!), ori vită şi miel crescute în libertate, în natură, la altitudine. Astfel, e clar: pentru pescărie se va oferi Chardonnay sau Sauvignon Blanc, în timp ce carnea de vită sau miel, făcută pe roci fierbinţi, se va parteneria cu vinuri roşii (Gran Vino Tinto), Cabernet, Merlot, Syrah sau acel minunat Carmenere. Un cupaj special (din toate soiurile enumerate) este G Tierra. În cel mai aluziv mod franţuzesc, la finalul mesei te poţi delecta cu o excepţională brînză de lama. Aceasta este lipsită de aciditate, seamănă cu brînza noastră de capră de o zi, dar e mai plină, mai dulce, mai grasă. O masă completă pentru două persoane, cu tot cu vinuri, costă echivalentul a 50-60 de dolari americani.

Cît despre degustările propriu-zise de vinuri, ele conţin 8-12 soiuri şi se desfăşoară cît se poate de riguros, sub ghidajul unui specialist oenolog, dispus să suporte tirul de întrebări la care îl supun participanţii. O ţară-cramă? O ţară pe care merită s-o vizitezi dacă eşti îndrăgostit de vin şi de mîncare bună.

*Text publicat iniţial în PLAYBOY FUSION